Mardi 27 octobre 2009
2
27
/10
/Oct
/2009
11:59
Cândva, pe la sfârşitul verii, începutul toamnei, cu un tren personal din Craiova, am călcat în Tg. Jiu.
Scopul nu era, evident, nici vreun Simpozion, vreo acţiune culturală ci însuşi Brîncuşi. La Muzeul Naţional din Bucureşti, nu există o colecţie, o expoziţie permanentă Brîncuşi (bine
că sunt parisienii mai deştepţi în privinţa asta!). La Muzeul de Artă din Craiova (oraş cu pretenţii, ieri motivate, astăzi doar aiureli) există o cameră cam cât două sufragerii de bloc unde sunt
fixate câteva statuete mediocre brîncuşiene pe un fond verde-kaki.
În Tg. Jiu, îl avem pe Brîncuşi în stare pură. Olteanul vizionar întotdeauna a ţinut la modul în care piesele sale sunt amplasate în spaţiu, cum sunt expuse. Citeam pe undeva că atunci când participa la expoziţii la care nu putea ajunge, întotdeauna scria fişe cu indicaţii impresarului său.
Am început plimbarea de la Coloana Infinitului. Amplasată undeva într-un parc pe care primăria a avut inspiraţia să îl amenajeze. Nu şi drumul pe care trebuie să îl parcurgi de la Gara C.F.R. până acolo. Am surprins verdele gazonului care încadrează Coloana şi am simţit o anume energie, un fel de muţenie, incapabil şi acum să expun.
Am continuat pe o stradă care leagă coloana de Poarta Sărutului şi aleea cu Masa Tăcerii, nucleul de legătură fiind o frumoasă biserică ortodoxă. Am stat cam trei ore pe o bancă betonată rece (o adevărată binecuvântare pentru acea vreme!) şi am privit îndeaproape Poarta. Nu, nu am făcut poze cu ea. Şi nici Masa nu am luat-o.
Scopul nu era, evident, nici vreun Simpozion, vreo acţiune culturală ci însuşi Brîncuşi. La Muzeul Naţional din Bucureşti, nu există o colecţie, o expoziţie permanentă Brîncuşi (bine
că sunt parisienii mai deştepţi în privinţa asta!). La Muzeul de Artă din Craiova (oraş cu pretenţii, ieri motivate, astăzi doar aiureli) există o cameră cam cât două sufragerii de bloc unde sunt
fixate câteva statuete mediocre brîncuşiene pe un fond verde-kaki.În Tg. Jiu, îl avem pe Brîncuşi în stare pură. Olteanul vizionar întotdeauna a ţinut la modul în care piesele sale sunt amplasate în spaţiu, cum sunt expuse. Citeam pe undeva că atunci când participa la expoziţii la care nu putea ajunge, întotdeauna scria fişe cu indicaţii impresarului său.
Am început plimbarea de la Coloana Infinitului. Amplasată undeva într-un parc pe care primăria a avut inspiraţia să îl amenajeze. Nu şi drumul pe care trebuie să îl parcurgi de la Gara C.F.R. până acolo. Am surprins verdele gazonului care încadrează Coloana şi am simţit o anume energie, un fel de muţenie, incapabil şi acum să expun.
Am continuat pe o stradă care leagă coloana de Poarta Sărutului şi aleea cu Masa Tăcerii, nucleul de legătură fiind o frumoasă biserică ortodoxă. Am stat cam trei ore pe o bancă betonată rece (o adevărată binecuvântare pentru acea vreme!) şi am privit îndeaproape Poarta. Nu, nu am făcut poze cu ea. Şi nici Masa nu am luat-o.
mea de a accesa pagina oficială de web a grupului de mezeluri "Campofrio", am
avut surpriza să mă amuz cu o poză idioată a lui Silvester Sallone, probabil din vremurile sale de glorie. Evident, site-ul fusese hack-uit (pe la ora 17.00, am constat eu). Să fie vreun competitor
din lumea salamului sau să fie vreun fan ori client dezamăgit?
Oricum amuzant. Eu zic să îl tăiem pe Silvester şi să îl
facem salam!
menţionate de a huli imaginea divei prin comunicatele şi ştirile de presă scrise la ceas de
searaă. Mai exact, învinuita care a stat cândva în spatele creierelor încinse de la "dah! Ciao Darwin!" cita aşa zise declaraţii ale lui Marin-Bănică şi Dan "The Blonde" Negru. Diva revine cu
un drept la replică spunţnd că totul este o invenţie, că pr-ul angajat a inventat totul fără să o întrebe şi pe ea mai întâi, lovind dur în neprofesionalismul oamenilor unor aşa-zişi "oameni de
comunicare".
